RATACITI IN PANAMA- kanal d

“Rătăciţi în Panama” este provocarea anului în televiziune.

Avându-l ca prezentator pe Andrei Gheorghe, emisiunea Rătăciţi în Panama combină exoticul cu aventura, competiţia cu reality-show-ul, vedete cu oameni obişnuiţi. Rătăciţi în Panama este un concurs pe viaţă şi pe moarte în jungle panameze, între 18 concurenţi care se luptă pentru un premiu de 50.000 euro.

Show-ul are la bază conceptul de ierarhizare a celor trei clase sociale: cea de vârf, de mijloc şi cea de jos. Astfel, cei 18 concurenţi vor fi selectaţi în felul următor:
– 6 dintre ei sunt vedete în domeniul în care activează (actori, cântăreţi, sportivi, etc);
– 6 sunt persoane oarecum cunoscute (foşti participanţi în alte emisiuni TV)
– 6 sunt oameni obişnuiţi.

Locaţiile în care cei 18 concurenţi vor trăi pe toată perioada emisiunii joacă deasemenea un rol esenţial în desfăşurarea emisiunii. Există trei plaje:

– ”Insula condamnaţilor” – un loc în care supravieţuirea costă timp şi energie, concurenţii fiind nevoiţi să îşi construiască singuri adăposturi, să caute de mâncare, să se încălzească, etc. Mai mult, concurenţii vor fi nevoiţi să facă toate astea într-un loc mai mult decât neprimitor, plaja pe care sunt adopostiti fiind înconjurată de jungla virgină, iar în timpul ploilor inundându-se.

– “Insula Speranţei” – aici lucrurile stau ceva mai bine. Concurenţii dispun pe plajă de toate materialele necesare pentru a-şi construi adăposturi şi de toate uneltele necesare pentru a-şi pregăti/găsi hrana. Astfel, singurul lucru ce le rămâne de făcut este să utilizeze aceste resurse pentru a-şi crea un minim de confort.

– “Insula Paradisului” – un loc desprins din paradis, unde concurenţii nu au altceva de făcut decât să se relaxeze şi să se bucure de o vacanţă de lux. Şampanie, masaje şi mâncăruri alese sunt doar câteva din lucrurile de care au ocazia să se bucure rezidenţii acestei plaje.

Dar, cum nimic nu durează o veşnicie, concurenţii vor fi puşi în situaţia de a schimba luxul plajei de sus cu lupta pentru supravieţuire a plajei de jos într-o clipă. Depinde doar de ei dacă îşi vor păstra condiţia ori dacă şi-o vor schimba.

Fiecare episod va conţine o serie de probe, unele în care cele 3 echipe vor lupta una împotriva celeilalte, iar altele în care luptele se vor purta individual, între concurenţi. Între probe vor fi interpuse momente importante din cele 3 tabere: suferinţe, momente de bucurie, momente de chin, momente de relaxare, impresiile concurenţilor, etc.

Probele sunt spectaculoase, tensionate şi încărcate de emoţie, iar statutul social al concurenţilor noştri îşi va spune încă o dată cuvântul. Astfel, cei de pe ”Insula condamnaţilor” ce au fost nevoiţi să-şi consume energia căutând de mâncare şi făcându-şi adăposturi vor fi în net dezavantaj faţă de cei din “Insula Paradisului”, ce concurează revigoraţi, odihniţi şi relaxaţi.

Află cine va face faţă provocărilor şi cine va câştiga lupta pentru supravieţuire, şi automat cei 50.000 euro, în curând la Kanal D!

rataciti_in_panama_600

Andrei Gheorghe

Prezintă: emisiunea Rătăciţi în Panama
Data nașterii: 14 ianuarie 1962
Locul nașterii: Lipetk, Rusia
Zodie: Capricorn
Studii: Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia rusă-engleză din cadrul Universităţii Bucureşti.

Om de televiziune, om de radio, actor şi scriitor – toate aceastea şi multe altele îl recomandă pe Andrei Gheorghe. Însă, Andrei Gheorghe rămâne a fi descris simplu ca… Andrei Gheorghe – o personalitate complexă care nu poate fi cuprinsă printr-un singur atribut sau ocupaţie.

Andrei Gheorghe este activ pe piaţa media din România de peste 18 ani. Este prezent în memoria publicului ca o persoană incisivă, directă, controversată şi care nu vrea să se supună altor reguli, decât cele proprii. Şi-a început activitatea jurnalistică în 1991 că reporter special la Radio Constanţa unde a rămas până în 1993. A realizat mai multe emisiuni la posturile Radio Sky Constanţa între 1993- 1996: “Videomania”, “Vineri 13″ şi “Midnight Killer”, iar consacrarea i-a adus-o emisiunea “13-14″ realizată la Pro FM Bucureşti (1996-2002) şi postura de prezentator al concursului “Lanţul Slăbiciunilor” la Pro TV.

În 2002 şi 2003 Andrei Gheorghe realizează la Antena 1 emisiunea “Gheorghe” şi reia “13-14″, mai întâi la Radio 21, şi apoi, în perioada 2005-2006 la Radio Total. A avut un rol secundar în filmele “Amen” al lui Costa Gavraş, “Tinereţe fără tinereţe” al lui Francis Ford Coppola şi a colaborat cu “Paraziţii” pentru albumul “Irefutabil”. În 2004 este consilier media şi realizator de emisiuni – “Politică, frate!” şi “Am o ştire pentru tine!” la Realitatea TV. A scris la “Academia Caţavencu” şi în ghidul “24-FUN”. În afară de realizarea de emisiuni radio şi TV, a deţinut funcţii de conducere la posturile unde a lucrat: director de programe la Radio Sky Constanţa şi Pro FM Bucureşti, director de programe al trustului Media Pro, consilier în probleme de marketing la Antena 1 Bucureşti. În 2006 a publicat volumul “Midnight Killer – Banalitatea s-a născut la oraş”, însoţit de un CD audio în colecţia “Ego Publicistica” de la Editura Polirom .

În prezent este moderatorul celui mai îndrăzneţ reality show românesc: ” Rătăciţi în Panama”.

DSC_0313.JPG_1548959213

“Aventura care va asteapta o sa fie una dintre cele mai dure prin care ati trecut dar in acelasi timp o sa fie una si extrem de interesanta, o experienta pe care va asigur ca nu o veti uita niciodata” le-a spus Andrei Gheorghe in mesajul de intampinare.

Dupa ce si-au lasat toate obiectele personale si nu au ramas decat cu minimul necesar acceptat in concurs: un tricou, o pereche de pantaloni, o pereche de incaltaminte si lenjeria intima de pe ei, concurentii au pornit, fiecare cu mijloacele de transport care li s-au pus la dispozitie sau unii chiar pe jos catre insulele unde vor trebui sa supravietuiasca pentru o saptamana pana la prima batalie teritoriala care va duce poate la o schimbare de locatie. Vedetele au ajuns pe Insula Paradisului, Aspirantii pe Insula Sperantei iar Debutantii pe Insula Condamnatilor.

Concurentii au fost urmariti cu elicopterul de Andrei Gheorghe si de camere de filmat pana la destinatia finala si cronomentrul a inceput sa inregistreze fiecare secunda pana la lupta finala pentru cei 50.000 de Euro. Supravegheati 24 de ore din 24 de camere de filmat cei 18 concurenti vor trebui sa demonstreze atat ca au capaciatea de supravietuire in necunoscut si forta de a trece peste toate obstacolele din concurs dar si putearea psihica de a rezista in conditii extreme si de a lupta pentru o viata mai buna in Insula Paradisului toate suprapuse pe un caracter demn de un invingator.

Cum vor reusi sa se adapteze Debutantii pe insula Condamnatilor unde nu au nici cele mai mici resurse de supravietire sau cum s-au simtit vedetele in Insula Paradisului unde au fost intampinati ca niste superstaruri vom vedea incepand din 28 septembrie in super show-ul anului “Rataciti in Panama”.

SURSA: KANAL D

Potrivit paginademedia.ro, sora Monicai Columbeanu, CRBL, Cornel Pasat si Silvia De la Vegas sunt cateva dintre vedetele care vor sta pana la mijlocul lui septembrie in Panama, cu echipa Kanal D si vor filma pentru reality show-ul “Rataciti in Panama”. Ramona Gabor este una dintre vedetele care se bat pentru marele premiu de 50.000 de euro al productiei care va fi capul de afis al grilei de toamna la Kanal D: “Rataciti in Panama”. Un alt concurent este Eduard Andreianu, mai cunoscut prin numele de scena CRBL, din trupa Simplu. Ieri-dimineata, concurentii au fost vazuti pe Aeroportul “Henri Coanda” cand au plecat spre Panama.
Numele vedetelor din concursul produs de Paprika pentru Kanal D au fost bine tinute la secret. Potrivit informatiilor paginademedia.ro”, nici vedetele implicate nu cunosteau celelalte nume inscrise in concurs. Alaturi de cei doi, alte vedete “ratacite” in Panama sunt dansatorul Cornel Pasat si Silvia Launeanu, componenta feminina a trupei De la Vegas. In competitie au mai intrat un luptator de Local Kombat, un fotomodel si Aly, un fost concurent la emisiunea “Big Brother”, difuzata acum cativa ani de Prima TV. “Rataciti in Panama” este reality show-ul vedeta al grilei de toamna de la Kanal D, productia fiind prezentata de Andrei Gheorghe.
SURSA: COTIDIANUL

Silvia D’ la Vegas “plange” dupa farduri

Daca unele concurente sufera ca nu au fost lasate sa-si ia la ele nici macar tampoane, Silvia D’ la Vegas a avut o alta problema, cu fardurile. “Oricum, acolo, pe insula, nu au voie cu nimic la ei”, a declarat Daniel Robu, colegul Silviei. El a reusit sa vorbeasca la telefon cu Silvia, care l-a sunat imediat cum a ajuns la hotel, insa de cand au plecat pe insula, nu s-au mai auzit.

SURSA: CLICK!

thumb_595_x_398_253596_176453_andreigheorgheinasteptareaconcurentilor

The News
Editie Informativa

Cu o investitie de peste 2 milioane de Euro, “Rataciti in Panama”, titlul sub care va fi difuzata in Romania emisiunea care il va avea ca prezentator pe Andrei Gheorghe , este o licenta obtinuta de Kanal D a formatului “Desafio”, un reality-show concurs care, de peste 10 sezoane, se bucura de un succes urias in America Centrala, in tari precum Columbia, Venezuela si Panama. Desafio a inregistrat in Columbia 11 puncte de rating si varfuri de 17 puncte.

Pavel Stanchev, CEO, Kanal D a afirmat pentru AdPlayers ca investitia in emisiunea – concurs de supravietuire nu va fi una singulara in sezonul de toamna. Alte cinci productii nu mai putin importante vor fi anuntate de Kanal D la inceputul lunii septembrie, odata cu lansarea oficiala a intregii grile.

Format original al televiziunii columbiene Caracol TV, Desafio se difuzeaza in tari din America Centrala inca din 2004, a intrat in competitie directa cu telenovelele sud americane care monopolizasera piata TV pana in acel moment. Caracol TV este a doua televiziune din Columbia dar cu acest show a fost in permanenta lider de piata, la mare distanta de statiile concurente.

„Cel mai ambitios proiect de televiziune”, dupa cum spune chiar promo-ul programului, “Rataciti in Panama” din grila de toamna Kanal D care , se vrea un concurs pe viata si pe moarte in jungle panameza, intre 18 concurenti care se lupta pentru un premiu de 50.000 euro, o emisiune care combina exoticul cu aventura, competitia cu reality-showul, vedete cu oameni obisnuiti.

Echipa de 250 de oameni

Kanal D va colabora in realizarea show-ului cu casa de productie Paprika si televiziunea columbiana Caracol TV, producatorul original a programului.Pentru realizarea productiei sunt implicate peste 250 de persoane in echipa tehnica, romani si columbieni, filmarile realizandu-se chiar pe platourile de filmare originale, din Panama, in arhipelagul Bocas del Toro.

Sase dintre competitori sunt vedete ale scenei mondene romanesti, alte sase fiind personaje care au luat contact cu camera de filmat in calitate de participanti in diferite show-uri de televiziune, iar restul de sase sunt persoane necunoscute, alese pentru competitie in urma unul casting organizat de casa de productie.

Filmarile se vor desfasura timp de mai bine de o luna in sapte locatii din arhipelagul Bocas del Toro din Panama, urmand ca marea finala sa se desfasoare live in Bucuresti in luna decembrie.

CRBL: «N-aş mai repeta experienţa din Panama!»

Este pasibil de o amendă de 100.000 de euro, dacă dezvăluie secretele concursului

de Claudia Bălan

Dansatorul, de altfel una dintre singurele vedete cu o rezistenţă fizică de invidiat, a clacat la concursul “Rătăciţi în Panama”, revenind la matcă. L-ar mânca limba să povestească prin ce greutăţi a trecut, dar amenda babană i-a pus lacăt la gură.

Au început să se întoarcă primii eliminaţi ai concursului „Rătăciţi în Panama”, ce va fi difuzat, peste trei săptămâni, la Kanal D. Printre ei se află şi CRBL, solistul şi dansatorul trupei Simplu.

L-a tentat premiul cel mare de 50.000 de euro, dar şederea lui pe insulă, în condiţii primitive, a expirat cu două săptămâni înainte de marea finală.

Contactat de Click!, fostul concurent ne-a răspuns cu o voce slăbită şi răguşită: “M-am întors în urmă cu trei zile, sunt bine. Nu am voie, conform contractului foarte strict, să povestesc ceva, căci amenda este foarte mare. Oricum, pot spune doar că nu cred că aş mai repeta experienţa din Panama”.

Soţia lui este prima care s-a bucurat de revenirea lui acasă, ducându-i dorul şi grija, mai ales după ce Click! a dezvăluit că în Panama s-a lăsat cu oase rupte, cu indigestii şi cu pişcături de insecte periculoase. CRBL va reveni pe scenă după 20 septembrie: “Îmi trebuie o vreme să mă refac, acum merg la sala de forţă”, a mai spus el.

sursa: Click

Cele 6 vedete de pe Insula Paradisului vor fi tratate regeşte
joi, 24 septembrie 2009

“Este începutul unei prietenii care stă sub zodia duşmăniei!”

Totul e la discreţie, de la confortul oferit de locuinţa în care vor sta, până la cele mai mici detalii care le va asigura vedetelor luxul. După cum spune şi gazda emisiunii, Andrei Gheorghe, în stilu-i caracteristic, concurenţii din Insula Paradisului vor avea tot ce le pofteşte inima: şampanie, fructe, obiecte de uz casnic, chiar şi două persoane care vor avea grijă să nu le lipsească absolut nimic.

Urmăreşte-i din 28 septembrie, de luni până joi, de la 22:00 şi sâmbătă de la 21:30.

rezul, bananele şi lămâile, hrana de bază a concurenţilor de pe Insula Speranţei
joi, 24 septembrie 2009

“Toate acestea le vor da voie să supravieţuiască…”

Dacă Insula Paradisului îşi primeşte concurenţii ca pe nişte turişti într-o vacanţă de lux, Insula Speranţei e ceva mai modestă. Cei 6 concurenţi care vor locui aici vor primi strictul necesar supravieţuirii şi nimic în plus. Un acoperiş deasupra capului, hamacuri, câteva alimente, macete şi o rezervă de apă vor fi lucrurile de care ei vor beneficia pe această insulă

Cei 6 condamnaţi trăiesc printre aligatori, crabi şi insecte periculoase
joi, 24 septembrie 2009

“E groaznic, e rău, e o aventură ieşită din comun, e Insula Condamnaţilor!”

Cea de-a treia insulă, cea a Condamnaţilor, îşi merită numele pe deplin. Aici bătălia pentru supravieţuire e cea mai crâncenă, pentru că cei 6 concurenţi se luptă, în primul rând, cu natura înconjurătoare.

Aşezaţi lângă o mlaştină unde un aligator circulă în voie, fără un acoperiş deasupra capului, fără sursă de lumină sau foc şi doar cu o macetă la dispoziţie, aceştia trebuie să facă faţă celei mai mari provocări din viaţa lor.

s: kanal d

Cele 6 vedete de pe Insula Paradisului vor fi tratate regeşte

“Este începutul unei prietenii care stă sub zodia duşmăniei!”

Totul e la discreţie, de la confortul oferit de locuinţa în care vor sta, până la cele mai mici detalii care le va asigura vedetelor luxul. După cum spune şi gazda emisiunii, Andrei Gheorghe, în stilu-i caracteristic, concurenţii din Insula Paradisului vor avea tot ce le pofteşte inima: şampanie, fructe, obiecte de uz casnic, chiar şi două persoane care vor avea grijă să nu le lipsească absolut nimic.

Urmăreşte-i din 28 septembrie, de luni până joi, de la 22:00 şi sâmbătă de la 21:30.

Orezul, bananele şi lămâile, hrana de bază a concurenţilor de pe Insula Speranţei

“Toate acestea le vor da voie să supravieţuiască…”

Dacă Insula Paradisului îşi primeşte concurenţii ca pe nişte turişti într-o vacanţă de lux, Insula Speranţei e ceva mai modestă. Cei 6 concurenţi care vor locui aici vor primi strictul necesar supravieţuirii şi nimic în plus. Un acoperiş deasupra capului, hamacuri, câteva alimente, macete şi o rezervă de apă vor fi lucrurile de care ei vor beneficia pe această insulă.

Cei 6 condamnaţi trăiesc printre aligatori, crabi şi insecte periculoase

“E groaznic, e rău, e o aventură ieşită din comun, e Insula Condamnaţilor!”

Cea de-a treia insulă, cea a Condamnaţilor, îşi merită numele pe deplin. Aici bătălia pentru supravieţuire e cea mai crâncenă, pentru că cei 6 concurenţi se luptă, în primul rând, cu natura înconjurătoare.

Aşezaţi lângă o mlaştină unde un aligator circulă în voie, fără un acoperiş deasupra capului, fără sursă de lumină sau foc şi doar cu o macetă la dispoziţie, aceştia trebuie să facă faţă celei mai mari provocări din viaţa lor.

s: kanal d

Anunțuri

7 thoughts on “RATACITI IN PANAMA- kanal d

  1. hahaahah
    se pare ca panam’ishtii s-au ratacit definitiv..
    iata ce spune Atac’ul :

    NOU! În urma pierderilor uriaşe de bani, rating şi imagine, Dogan-păcălit ar putea întrerupe “Rătăciţi în Panama”
    NOU! În urma pierderilor uriaşe de bani, rating şi imagine, Dogan-păcălit ar putea întrerupe “Rătăciţi în Panama”

    Surse din Kanal D ne-au declarat, sub rezerva anonimatului ca în acest moment conducerea postului este extrem de nemulţumită de INVOLUŢIA emisiunii “Rătăciţi în Panama”. După cum se ştie grupul “Dogan” este păcălitul care a scos din buzunar peste 2 milioane de euro pentru aiureala în cauză, numită azi în popor Pana(mea) şi produsă de casa de producţie Paprika, răspunzătoare de acest eşec răsunător.

    Audienţa PANA(RA)MEI a ajuns la 0,7

    Aseara în sfârşit programul cu pricina a ajuns pe toate targeturile la o audienţă la care turcii nu s-au gândit niciodată, sub un punct, 0.7, ceea ce înseamnă că în acest moment se mai uita la emisiune doar câteva zeci de mii de persoane. Dacă luam în calcul că săptămâna trecută au fost cinci emisiuni care au mâncat circa 200.000 de euro, pe care-i dublăm cu cei ce se cheltuie în această săptămână avem un total de 400.000 de euro ce nu se mai pot recupera. Din surse sigure, în aceste condiţii acţionariatul turc a cerut o şedinţă de urgenţă care va avea loc în câteva zile pentru analizarea situaţiei şi eventual scoaterea din grilă a emisiunii.

    Casa de producţie Paprika ar putea plăti despăgubiri pentru eşec şi amenzi

    Paprika ar putea de asemenea să plătească despăgubiri şi să piardă bani, mai ales dacă CNA va amenda programl pentru diferite abateri (consum de băuturi alcoolice şi înjurături pe fondul stării de ebrietate într-un show de supravieţuire…). Amintim că în decursul lunii iunie “Lazarus show”
    şi “Şatra” au dus Kanal D printre primele patru posturi din România şi acum postul abia dacă mai prinde locul nouă.

    O altă emisiune, “Nora pentru mama”, praf şi pulbere

    Gurile rele spun că majoritatea emisiunilor din grilă nu merg deloc pe actualele sezoane, un bun exemplu este “Nora pentru mama” situându-se constant sub 1 punct de rating.
    În această situaţie tot mai multe voci susţin întoarcerea în grila a lui “Lazarus show” care e acum „vedeta de rezervă”. Contactat Luis Lazarus a refuzat să facă orice comentariu privind situaţia de la Kanal D şi ne-a recomandat să luăm legătura cu PR-ul postului.

    Pavel Stanchev este… plecat

    În timp ce Kanal D se îndreaptă spre colaps CEO Pavel Stanchev e puţin plecat. La sfârşitul anului acesta va trebui să dea socoteala de ce a scos din grilă emisiuni cu rating şi ieftine şi a introdus emisiuni proaste şi scumpe, cu bugete de filme artistice. Pe acesta l-ar putea costa şi funcţia. Fostul director de programe al postului, Irina Radu, plecată şi ea în condiţii neclare, se pare din cauza aceluiaşi personaj Pavel Stanchev, nu a putut fi contactată până la închiderea ediţiei.

    În urma unui sondaj făcut de reporterii noştri, în general despre emisiunile Kanalului D, se detaşează clar emisiunea “Lazarus show”, fiind vizionată cu sufletul la gură, fiindcă era pe gustul telespectatorilor având cazuri sociale, reportaje de investigaţii şi show-uri de bună calitate. (D.D.)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s